Setări privind modulele cookie

În această secțiune puteți vizualiza respectiv modifica, setările privind modulele cookie pentru diferite instrumente utilizate pe site-ul www.advantageaustria.org și subdomeniile asociate.


Salvare setări
Advantage Austria Indicare navigare

Prezentare de ansamblu

Industria electronică austriacă investește o cotă de 21 de procente în cercetare, plasându-se astfel printre liderii europeni din domeniu. Această investiție în inovație duce la rezultate impresionante. Astfel se explică faptul că liderul de piață european în domeniul plăcilor cu circuite integrate și liderul mondial în dezvoltarea semiconductorilor provin din Austria Microcipurile create de acesta sunt folosite în telefoanele mobile, e-book-readere și tomografe computerizate.  Chiar și liderul de piață mondial în domeniul mecanismelor electronice de acționare a motoarelor pentru piesele de mobilier reglabile pe înălțime este o companie din Austria.  Cei care vizitează muzeul spectaculos MAXXI din Roma proiectat de Zaha Hadid pot  admira arta contemporană într-un concept special de iluminat, dezvoltat și pus în aplicare de specialiștii austrieci în sisteme de iluminat.

Industria electrică și electronică reprezintă al doilea angajator industrial ca semnificație din Austria. Cu peste 20.000 de euro cheltuieli de cercetare pentru fiecare loc de muncă, branșa prezintă cele mai intense eforturi de cercetare din țară. 

Branșa oferă soluții durabile pentru numeroase sectoare de exemplu, automatizarea și digitalizarea, analiza datelor, eficiența energetică, componente pentru tehnologia transporturilor și a clădirilor, soluțiile speciale pentru telematica circulației, tehnologii pentru industria auto în domeniul soluțiilor de comandă și al sistemelor de antrenare sau pentru circuitele integrate analogice pentru Consumer Electronics și tehnica medicală.

Indiferent dacă este vorba despre sisteme de iluminat cu LED-uri, generatoare sau garnituri de tramvaie - componentele electronice din Austria se bucură de căutare la nivel internațional, iar rețeaua internațională din care fac parte companiile austriece este extinsă. Peste 80% dintre produsele branșei sunt exportate în aproximativ 150 de țări din întreaga lume. 

Excelență în toate dimensiunile

În plus față de companiile globale u numeroase divizii care operează în Austria centre de cercetare și dezvoltare și fabrici pentru realizarea de produse de înaltă calitate xistă și întreprinderi mici și mijlocii care se bucură de succes pe plan internațional prin produsele și soluțiile lor specializate.

O companie de familie din Austria, cu o istorie de peste șaptezeci de ani specializată în sisteme de încărcare a bateriilor -a transformat într-un producător de top la nivel mondial de invertoare fotovoltaice, utilizate pentru a genera electricitate din energia solară, devenind astfel pionier în domeniul energiilor regenerabile.

Și liderul de piață pentru soluțiile de iluminat decorativ pentru spații locative și exterior este, de asemenea, o companie de familie din Austria. Întreprinderea își desfășoară activitatea la nivel mondial cu aproximativ 3.000 de angajați și 50 de companii operative de distribuție.

Un specialist în domeniul electronicii din Austria oferă servicii recunoscute la nivel mondial în domeniul sănătății și al confortului persoanelor. Unitățile sale de control și comandă pentru mobilierul de birou reglabil pe înălțime, paturi, fotolii de masaj și relaxare sunt adaptate individual, în funcție de nevoile clienților și ale pieței. Cota de export a companiei este de 100%. 

O companie tânără care își desfășoară activitatea în domeniul înaltei tehnologii este implicată în dezvoltarea, fabricarea și vânzarea hard disk-urilor SSD de înaltă calitate. O altă companie austriacă s-a specializat în domeniul propulsoarelor electrice, al convertizoarelor și al sistemelor de acționare, folosite în cele mai variate domenii de utilizare: în mașini-unelte, pompe sau benzi transportoare, dar și la biciclete electrice. 

Și un producător de top de cabluri, conductori și seturi de cabluri pentru industria auto, industria producătoare de ascensoare și scări rulante are, de asemenea, sediul în Austria. Și nu numai un producător recunoscut de ambalaje pentru băuturi, ci și Audi sau BMW se bazează pe sistemele de comandă pentru echipamentele industriale din Austria.

Perspectivă

Programul Industrie 4.0: Interconectarea digitală a producției oferă companiilor din industria electronică oportunități enorme și definește sarcini complet noi pentru cercetarea în domeniu. Furnizorii austrieci de soluții inteligente de automatizare au rolul de precursori pentru industria de mâine.

Un alt subiect de viitor care constituie o preocupare de mai multă vreme pentru companiile austriece este reprezentat de eficiența energetică. Această chestiune însoțește dezvoltarea în domeniul automatizării și al tehnologiei energetice și va deveni tot mai importantă.

Digitalizarea progresează și în domeniul Consumer Electronics, termenul cheie fiind Internet of Things, iar companiile austriece oferă soluții în acest domeniu. Experții austrieci din acest sector se ocupă, de asemenea, de analiza și evaluarea datelor (Big Data) din sectorul sănătății, al industriei și al mobilității și până la utilizarea Social-Media, precum și de aspecte privind securitatea datelor.

Competență în domeniul electronic

Cheltuielile ridicate de cercetare și instruirea excelentă garantează că firmele austriece oferă produse și servicii de înaltă calitate. În plus față de sistemul dual unic și HTL-uri (școlile tehnice superioare), în care tinerii austrieci sunt instruiți pentru a deveni angajați competenți, industria produselor electronice din Austria se poate baza pe pregătirea tehnică de calitate oferită la universitățile din Austria, de exemplu, TU Wien (Universitatea Tehnică din Viena), TU Graz (Universitatea Tehnică din Graz). 

În plus, peste 50 de organisme, respectiv instituții de cercetare din afara mediului universitar reprezintă parteneri de cooperare pentru companii. Echipele internaționale de cercetare dezvoltă soluții inovatoare și asigură avantajul competitiv decisiv. 

Ultima actualizare
2018.05.07
Imprimare
©©ADVANTAGE AUSTRIA