Advantage Austria Indicare navigare

Sistemul de drept

Carte deschisă cu stilou © photocase.com/mediababe

© photocase.com/mediababe

Bazele dreptului austriac

Sistemul de drept austriac are la bază dreptul roman şi este structurat ierarhic superior. Codul Civil (ABGB) este unul dintre cele mai vechi coduri civile ale lumii. 

Structura piramidală a ordinii de drept

Structura piramidală a ordinii de drept impune ca legile şi ordinele să corespundă unor norme superioare (constituţie, legi). Pe cel mai nivel se află Constituţia federală austriacă şi legile constituţionale precum şi acordul de aderare la UE. Subordonate sunt legile simple federale şi legile emise de landuri. În baza acestora autorităţile statului pot emite ordine şi respectiv hotărâri. 

În Austria nu există un Case-Law System. Aceasta înseamnă că judecătorul este liber în privinţa deliberării sale, însă sentinţele mai vechi pot fi folosite în argumantaţie. 

Odată cu aderarea la UE la 1.1.1995 Austria a preluat acquisul UE. Austria este şi membră a numeroase convenţii interenaţionale în domeniul dreptului printre care a celei de la New York privind arbitrajul din 1958 şi a Convenţiei privind contractele comerciale încheiate la  Viena în 1980 (Convenţia Naţiunilor Unite privind contractele de vânzare internaţională a mărfurilor).

Links pe teme asemănătoare

 
Rechtsinformationssystem des Bundeskanzleramts
Imprimare
©©ADVANTAGE AUSTRIA