Setări privind modulele cookie

În această secțiune puteți vizualiza respectiv modifica, setările privind modulele cookie pentru diferite instrumente utilizate pe site-ul www.advantageaustria.org și subdomeniile asociate.


Salvare setări
Advantage Austria Indicare navigare

Privire de ansamblu

Clientul este în centrul atenției - acesta este un principiu important pentru băncile și firmele de asigurări austriece atât din țară, cât și din afara ei. Prin filialele lor, băncile austriece sunt prezente în numeroase țări un exemplu este rețeaua extinsă în toată Europa de Est. Împreună cu clienții, aceste bănci fac față provocărilor digitalizării.

Un automat la care se poate încheia o poliță de asigurare auto în câteva minute? O asigurare de călătorie prin SMS? Consultanță individuală pentru asigurare înainte de următorul concediu cu activități de echitație sau alpinism? Nicio problemă: Sectorul austriac al asigurărilor este versatil, inovator și are o îndelungată tradiție. Și acesta este reprezentat internațional, mai ales în Europa de Est.

Tradiție și stabilitate

Companiile de asigurare și băncile din Austria s-au dezvoltat în mod tradițional și structural. Mediul bancar din Austria este influențat în mare măsură de instituțiile de credit și de băncile landurilor. Companiile de asigurări din Austria se bucură de o istorie îndelungată. Unexemplu îl reprezintă  experiența bogată în domeniul asigurărilor acordate în beneficiul persoanelor, animalelor și bunurilor precum și al pensiei și al acumulării de bunuri.

Colectarea depunerilor și acordarea de împrumuturi reprezintă una dintre activitățile principale ale caselor de economii și ale băncilor din Austria. Astfel, industria bancară a acționat ca stabilizator și pe parcursul crizei financiare recente.

Produsele companiilor de asigurări austriece sunt împărțite în categoria imobiliară și cea mobiliară, în asigurări care se referă la securitatea seniorilor și la pensii precum și în produse care asigură sănătatea și îngrijirea.

Organismele care gestionează diferitele asigurări austriece reprezintă asigurători aflați sub supravegherea statului, în timp ce pentru domeniul asigurărilor de sănătate și de îngrijire, competența revine caselor regionale sau operaționale de asigurări de sănătate.

Siguranța pe numeroase piețe

Statele din Europa Centrală și de Est se află pe un drum bun în ceea ce privește standardul de viață și calitatea vieții. Acest aspect înseamnă că cererea pentru servicii de încredere în sectorul financiar și de asigurări este de asemenea în creștere. Există cerere pentru serviciile și ofertele inovatoare, iar companiile austriece din sectorul băncilor și al societăților de asigurare pot oferi soluțiile necesare. Numeroase companii austriece sunt active de multă vreme în această regiune și cunosc piețele și nevoile clienților.

Inovații pentru oameni

Digitalizarea produselor și serviciilor reprezintă un factor decisiv de succes. În special în sectorul asigurărilor și în domeniul bancar, unde omul se află în centrul atenției este important să existe un echilibru între canalele tradiționale de distribuție și inovarea digitală.

Sub egida termenilor cheie „FinTech” și „InsurTech” este sintetizat un număr ridicat de evoluții care se extind în industria bancară și de asigurări. Din această categorie face parte abordarea multi-bancară, precum și utilizarea sistemelor mobile de comunicații digitale, care influențează semnificativ existența cotidiană a clienților băncilor și ai societăților de asigurări. Produsele simple de asigurare sunt încheiate deja în prezent în majoritatea lor prin intermediul sistemelor de recomandare pe Internet.

Companiile tradiționale din branșă trebuie să se adapteze la ritmul rapid al inovațiilor și la potențialul noilor tehnologii. Clienții băncilor profită de o ofertă modernă cum er fi de exemplu, în domeniul plăților digitale sau prin intermediul platformelor de servicii bancare electronice, menținând în același timp un nivel ridicat al consultanței personale. Operațiunile bancare ar trebui să fie facile și totodată, sigure. Iar acesta este competența de bază a băncilor tradiționale, deoarece acestea oferă consultanță competentă, raporturi pe termen lung și seriozitate. Iar pentru companiile de asigurări este necesară în prezent mai mult ca oricând identificarea cerințelor și a dorințelor clienților.

Asumarea răspunderii

Industria financiară și a asigurărilor oferă o contribuție importantă pentru economie și societate pe mai multe planuri:

  • ca prestator de servicii pentru clienții săi
  • ca întreprindere pentru economia națională
  • în calitate de Corporate Citizen pentru societate

Băncile și societățile de asigurări din Austria își asumă această răspundere și dobândesc astfel unul dintre cele mai importante active pe care le dețin: încrederea clienților acestora.

Imprimare
©©ADVANTAGE AUSTRIA