Setări privind modulele cookie

În această secțiune puteți vizualiza respectiv modifica, setările privind modulele cookie pentru diferite instrumente utilizate pe site-ul www.advantageaustria.org și subdomeniile asociate.


Salvare setări
Advantage Austria Indicare navigare

Prezentare de ansamblu

Companiile austriece din domeniul construcției de instalații/Smart Factory au o specializare de înaltă clasă: exact ceea ce își doresc clienții lor.  Firmele noastre sunt foarte avansate în domeniul digitalizării producției și modernizează sectoare importante ale industriei cum ar fi industria alimentară, textilă, automobilistică sau aeronautică. Companiile austriece sunt mândre de colaborarea constructivă și durabilă cu clienții din întreaga lume. De exemplu, la livrarea a aproape 15.000 de sisteme tip funicular în întreaga lume sau instalarea celei mai rapide linii de producție din lume pentru mecanisme de transmisie cu arbore.

Parteneriatele durabile cu clienții din toate colțurile lumii reprezintă un mare atu al companiilor austriece care pot construi relații de afaceri puternice și durabile prin exportul de instalații bazate pe know-how-ul concentrat. Există încă două secrete ale succesului dezvoltatorilor de instalații din Austria: instruirea excepțională a angajaților și know-how-ul deosebit pe care se bazează soluțiile Industrie-4.0.

Ofertă diversă

Clienții internaționali ai producătorilor de echipamente din Austria beneficiază de servicii de top, respectiv de la proiectare, la activitățile de inginerie și montaj și până la livrarea de sisteme complete la cheie.

Cu ajutorul cunoștințelor de specialitate deținute, sectorul producției de echipamente contribuie la modernizarea altor domenii, cum ar fi: industria metalurgică, a materialelor plastice și a mineritului. Producătorii austrieci de cazane de încălzire, motoare cu combustie internă și turbine cu gaz sau producătorii de sisteme de încălzire și ventilație din Austria furnizează toate componentele necesare pentru funcționarea instalațiilor. Și companiile austriece de consultanță și electronice sunt implicate cu succes în automatizarea și dezvoltarea soluțiilor programului Industrie 4.0.

Expertiză austriacă pentru clienții din întreaga lume

Fabricanții de echipamente din Austria se remarcă printr-o pasiune deosebită pentru produsele lor. Companiile sunt dispuse să investească în viitor pentru un nivel ridicat de calitate, mai exact în cercetare și dezvoltare și în promovarea generației următoare de angajați. Austria nu reprezintă numai patria concernelor internaționale din sectorul tehnologic cu mii de angajați, ci deține și poziția de furnizor de top la nivel mondial de echipamente, componente și servicii. Acest domeniu dispune de asemenea, de start-up-uri locale și de numeroși Hidden Champions care concurează cu companii de top la nivel internațional în sectoarele lor de activitate.

Industrie 4.0

Companiile austriece se află în fruntea procesului de digitalizare a producției. Soluțiile din cadrul programului Industrie 4.0 sunt la mare căutare la nivel mondial și modernizează sectoare industriale importante, de exemplu, industria auto, chimică sau farmaceutică.

Pentru liderul pieței finlandeze în domeniul geamurilor termoizolante, o întreprindere austriacă furnizează linii de tăiere a sticlei și de producție a geamurilor izolante, o tehnologie de procesare cu grad foarte ridicat de automatizare inclusiv prelucrarea și logistica care reînnoiește întregul proces de producție.

Companiile austriece furnizează sisteme eficiente din punct de vedere energetic și cu nivel redus de emisii pentru a îmbunătăți productivitatea și calitatea produselor. În acest context sunt utilizate procese inteligente de fabricație și soluții inovatoare de automatizare.

Tehnicieni

Clienții internaționali ai companiilor austriece se pot baza pe nivelul ridicat de pregătire tehnică a angajaților lor, respectiv se pot baza pe absolvenți ai universităților austriece (precum TU Wien - Universitatea Politehnică din Viena, TU Graz - Universitatea Politehnică din Graz) care cooperează cu producătorii din numeroase domenii. Aproape jumătate dintre tinerii din Austria sunt instruiți în „sistemul dual”. În plus, școlile tehnice superioare (HTL) reprezintă „coloana vertebrală tehnică” a Austriei.

Pe lângă universitățile tehnice care asigură performanțe de top, peste 50 de organisme de cercetare, respectiv institute din afara mediului universitar sunt parteneri de cooperare pentru întreprinderi, de ex.

Imprimare
©©ADVANTAGE AUSTRIA