Ideea „orașului de 15 minute” a fost dezvoltată de Carlos Moreno, profesor de sisteme complexe și orașe inteligente la Universitatea Sorbona din Paris. Conceptul presupune ca toate locațiile esențiale unei viețe cotidiene – precum supermarketuri, parcuri, școli și unități medicale – să poată fi accesate în maximum 15 minute, pe jos sau cu bicicleta, fără a depinde de mijloace de transport dăunătoare mediului. Scopul este crearea unor comunități mai compacte și favorabile deplasării pietonale, în care oamenii să fie mai puțin dependenți de autoturisme.
În 2024, Vittorio Loreto și echipa sa au dezvoltat o metodă de vizualizare a gradului în care o zonă metropolitană corespunde conceptului de „oraș de 15 minute”. Loreto este profesor de fizica sistemelor complexe la Universitatea Sapienza din Roma și fondator al Sony Computer Science Laboratories din Roma; ambele instituții sunt, de asemenea, afiliate centrului Wiener Complexity Science Hub..
Studiul publicat în revista ”Nature” arată că la scară globală, multe orașe europene înregistrează performanțe foarte bune în ceea ce privește accesibilitatea; printre exemple se numără Milano, Copenhaga, Lisabona și Parisul. În orașe din SUA, Africa și unele zone ale Asiei, oamenii sunt adesea nevoiți să parcurgă distanțe mult mai mari pentru a-și satisface nevoile de bază. Una dintre concluziile studiului este că, deși conceptul de „oraș de 15 minute” poate reprezenta un obiectiv rezonabil pentru anumite locații, acesta nu constituie o soluție universală pentru toate provocările urbane la nivel mondial.
Orașele austriece obțin rezultate bune în cadrul analizei. Primele trei locuri sunt ocupate de Graz, unde 92% dintre locuitori pot ajunge pe jos la toate facilitățile esențiale în decurs de 15 minute, urmat de Viena (91%) și Innsbruck (89%).
După standardele internaționale, Viena este deja un oraș al pietonilor: locuitorii parcurg pe jos mai mult de o treime din drumurile lor zilnice. În Viena sunt implementate constant inițiative menite să încurajeze și mai mult această tendință. Printre exemple se numără extinderea rețelei de trasee pietonale, lărgirea trotuarelor, crearea de noi zone pietonale și amenajarea unor străzi dedicate bicicliștilor. Aceste măsuri de planificare urbană au, de asemenea, efecte pozitive asupra calității aerului, a reducerii suprafețelor impermeabilizate și a nivelului de zgomot. Cartierele pline de viață și calitatea sporită a spațiilor publice reprezintă efecte secundare benefice.
