Relațiile economice dintre România și Austria sunt o poveste impresionantă de succes, întreruptă pentru scurt timp în timpul pandemiei din 2020. În 2021 volumul comerțului bilateral de 5,1 mrd. EUR depășise pentru prima dată „borna” de cinci miliarde de euro – cu 27,2 % peste recordul anterior stabilit în 2019.
În 2021 exporturile au crescut cu 26,1% până la aproape 3 mrd. EUR - ceea ce reprezintă un record absolut - și a compensat cu mult peste scăderea relativ mică de 6,2% înregistrată în 2020. Acest lucru arată clar potențialul de dezvoltare pe termen lung al României.
Exporturile companiilor românești către Austria au crescut și ele cu +36,7%: un bun indicator pentru o colaborare de ce în ce mai strânsă între cele două economii. România este astfel a 14-a cea mai importantă piață de export a Austriei și al 19-lea cel mai important partener la import.
Pe de altă parte, Austria este al 12-lea cel mai important partener de export al României și al 11-lea cel mai important partener la import.
Austria ocupă locul doi în topul investitorilor străini din România
Potrivit datelor publicate de Banca Națională a României, investițiile companiilor austriece în România însumează 10,15 mrd. EUR, respectiv 11,2% din totalul investițiilor străine directe în România. Investitorii austrieci au creat peste 100.000 de locuri de muncă directe în aproximativ 1.500 de companii active și reprezintă o forță pentru dezvoltarea și progresul economic din România.
Companiile austriece au implementat în România tehnologii de ultimă generație care cresc productivitatea și transferul de know-how și stabilesc standarde sociale și ecologice înalte. Ele reprezintă un suport important și de încredere în sectoare cheie ale economiei românești precum energia, domeniul bancar și cel al asigurărilor, construcțiile și dezvoltarea imobiliară, agricultura, materialele de construcție, prelucrarea lemnului, ambalarea, logistica și altele.
În comparație cu anii de boom economic, România se dezvoltă acum mai sustenabil și prin urmare, rămâne o destinație interesantă pentru investiții. Constatăm un interes marcant al companiilor austriece pentru piața românească și potențiale noi investiții. Printre domeniile de interes și cu potențial de viitor se numără energia din surse regenerabile, managementul durabil al deșeurilor, turismul, tehnologiile urbane, IT și altele.
În ciuda tuturor acestor avantaje există însă loc de îmbunătățire și în România, pentru a deveni și mai atractivă pentru afaceri; printre factorii importanți se numără reducerea obstacolelor birocratice, implementarea unei pregătiri eficiente a lucrătorilor calificați și crearea unui mediu antreprenorial favorabil - printr-un cadru economic stabil - care să permită investitorilor să planifice pe termen lung. Încrederea în stabilitatea politică precum și fiabilitatea și predictibilitatea deciziilor politice sunt de asemenea, de o importanță capitală pentru a atrage și păstra investitorii.